Cuprins
Transportarea apei potabile sau a celei menajere, precum și îndepărtarea apelor uzate, a reprezentat, din cele mai vechi timpuri, un deziderat și un semn al civilizației, prosperității și confortului. Primele țevi de apă au fost descoperite de către arheologi în India, acum aproximativ 2500 de ani, dar realizatorii sistemelor moderne de aducțiune de apă, care sunt și în prezent exemple demne de urmat, au fost romanii. Celebrele lor apeducte impresionează și azi prin monumentalitate, eficiență și durabilitate.
În articolul de mai jos vei descoperi un scurt istoric al sistemelor de transport a apei la distanță, din cele mai vechi timpuri până la sistemele moderne actuale. De asemenea, vei afla care sunt principalele materiale folosite pentru construirea instalațiilor de apă și care sunt regulile de bază ce trebuie aplicate pentru obținerea unei instalații funcționabile și durabile.
Scurt istoric al transportului de apă cu ajutorul conductelor
Primele așezări umane au fost situate întotdeauna în apropierea unor cursuri de apă, un lichid esențial vieții oamenilor. Cu timpul, odată cu creșterea populației, așezările umane au început să fie construite la distanțe mai mici sau mai mari de sursele de apă potabilă și, din acest motiv, a apărut necesitatea realizării unei tehnologii care să permită transportarea acesteia fără eforturi mari și cât mai eficient. În acest fel, acum aproximativ 4500 de ani, au apărut sistemele de aducțiune, formate, în special, din conducte și bazine.
Printre primele materiale folosite pentru construirea conductelor de apă s-au numărat lemnul, lutul ars și cărămizile lipite cu mortar. O perioadă de glorie a sistemelor de aducțiune a apei a fost reprezentată de perioada romană, în care inginerii și constructorii acelor timpuri au reușit să creeze adevărate minuni tehnice, unele dintre ele aflate încă în funcțiune, chiar și în timpurile de astăzi.
Din păcate, aceste cunoștințe s-au pierdut în perioada Evului Mediu când, practic, transportul apei la distanță prin conducte era inexistent. În timpurile moderne, concomitent cu creșterea populației și cu dezvoltarea noilor orașe, inginerii au redescoperit vechile principii antice, adăugând la acestea noi materiale din care și-au construit conductele. În această perioadă, cel mai folosit tip de conductă era cel fabricat din fontă turnată.
După anul 1900 s-au utilizat materiale mai moderne pentru confecționarea țevilor, cu durată de viață mai mare, cum ar fi cele din oțel laminat, din beton armat, din diferite tipuri de materiale plastice, dar și din oțel inoxidabil pentru cazurile unde sunt necesare o rezistență și o durabilitate sporite.
Materialele folosite în construirea țevilor de apă – AVANTAJE și DEZAVANTAJE
Instalațiile sanitare actuale pot fi clasificate în mai multe categorii, atât în funcție de amplasare, cât și în funcție de utilitate. În privința amplasării lor există două tipuri de instalații, de interior și de exterior. Utilitatea rețelei poate fi de trei tipuri:
- instalațiile pentru transportul apei reci;
- instalația pentru transportul apei calde;
- instalația pentru canalizare.
Dintre materialele de construcție aflate la dispoziția proiectanților, inginerilor și instalatorilor, în prezent, se remarcă fonta ductilă, oțelul laminat sau cel inoxidabil, dar și diferite tipuri de conducte din plastic. Toate materialele au avantaje și dezavantaje specifice, care trebuie să fie cunoscute pentru alegerea tipului perfect, în funcție de destinația respectivei instalații.
Țeava de apă din fontă ductilă
Puțină lume știe faptul că fonta ductilă este utilizată de peste 100 de ani, având drept principal avantaj o rezistență mare și o calitate mai bună decât a vechilor materiale, cum ar fi lemnul sau ceramica. Totuși, în ultimii ani, aceste conducte sunt din ce în ce mai puțin folosite datorită numeroaselor dezavantaje, printre care pot fi menționate simplu: greutatea foarte mare, rezistența slabă la coroziune, costurile mari de producție și reparațiile greu de pus în practică.
Cu toate acestea, multe dintre instalațiile existente, mai ales cele de exterior și cele pentru canalizare, încă sunt fabricate din acest material și probabil vor mai trece mulți ani până când ultimele conducte de acest tip vor fi îndepărtate în totalitate
Țeava de apă din cupru
Cuprul este folosit și el de sute de ani în fabricarea țevilor de apă datorită unor avantaje evidente, cum ar fi:
- durată foarte lungă de viață (există și astăzi conducte vechi de peste 300 de ani, care încă funcționează bine);
- rezistență superioară la acțiunea substanțelor corozive;
- ușurința modelării;
- materialul natural și reciclabil 100%;
- aspectul deosebit, greu de egalat de alte tipuri de materiale.
Din păcate, prețul ridicat al acestor conducte, precum și dificultatea realizării îmbinărilor, transformă țevile de cupru într-un material destul de rar folosit în instalațiile sanitare.
Țevile de apă din oțel
Țevile de apă din plastic
Țevile din plastic sunt cele mai întrebuințate în prezent. Ele întrunesc numeroase avantaje, fiind preferate mai ales în cazul instalațiilor rezidențiale în interior și exterior. Printre acestea se numără prețul accesibil, durata foarte lungă de viață, de până la 100 de ani (poate și mai mult), diversitatea diametrelor și a fitingurilor necesare, ușurința realizării unui astfel de sistem cu un număr redus de scule. Dintre tipurile de țevi de materiale plastice folosite se remarcă cele fabricate din PVC, polipropilenă sau de tip PEX.
Conductele din PVC sunt întrebuințate intens în realizarea instalațiilor de aducțiune, dar și a celor de canalizare și au numeroase avantaje:
- ușurința montării;
- prețul redus;
- rezistența la presiune;
- rezistența la coroziune și rugină
Dezavantajul materialului este că nu rezistă foarte bine la temperaturi mari, împiedicând folosirea lui în cazul instalațiilor de apă caldă. Mai mult decât atât, nu este potrivit în exterior pentru că nu rezistă la acțiunea radiației ultraviolete a soarelui. O altă caracteristică nedorită este că, în timp, PVC-ul eliberează substanțe toxice, care ar putea polua apa potabilă. Din această cauză este folosit, în special, la sistemele de scurgere.
Țevile din polipropilenă sunt preferate, deoarece au o durată de viață lungă, izolează termic, se montează rapid și au un preț redus. Au și un minus, acela că nu au o imagine estetică deosebită, aspectul lor fiind mai mult industrial. Din acest motiv sunt preferate, în special, pentru realizarea instalațiilor de irigații.
Conductele fabricate din polietilenă reticulată de tip PEX sunt printre ultimele introduse în tehnologia sistemelor sanitare și se remarcă printr-o rezistență sporită la temperaturi înalte și la presiune. Montarea lor se face simplu, cu ajutorul fitingurilor făcute din același material. De asemenea, de remarcat este faptul că sunt rezistente la șocurile mecanice în comparație cu alte tipuri de țevi din plastic și sunt flexibile, ceea ce permite folosirea lor în instalațiile de încălzire prin pardoseală.
Reguli de bază pentru realizarea unei instalații de alimentare cu apă caldă/rece sau a unei instalații de canalizare
Răspunsul la întrebarea „Ce tip de țeavă se folosește pentru apă?” nu este unul ușor de oferit, deoarece există o multitudine de împrejurări în care un material sau altul este mai potrivit. Indiferent de tipul ales, există câteva reguli importante, ce trebuie respectate în realizarea instalațiilor sanitare. Acestea au ca rol asigurarea unui sistem care să funcționeze ireproșabil, să fie rezistent în timp și să nu sufere defecțiuni costisitoare. Principalele preocupări trebuie orientate spre proiectarea sistemului, alegerea materialelor de construcție și procesele tehnologice implicate în realizarea unui sistem de calitate.
Proiectarea trebuie făcută într-un mod profesionist, prin luarea în considerare a:
- sursei de apă – fie instalația centralizată, fie hidroforul propriu;
- traseului conductelor de apă la exterior și la interior;
- necesarului de apă – determinat în funcție de numărul de persoane care va locui în casa respectivă.
Traseul trebuie să îndeplinească condiții specifice în ceea ce privește adâncimea la care se îngroapă țeava, pentru a nu îngheța în timpul anotimpului rece. Această adâncime trebuie să fie de cel puțin 70 cm în zonele sudice ale țării și de cel puțin de 120 cm pentru zonele reci, cum ar fi estul Transilvaniei și nordul Moldovei. Dacă nu este posibilă plasarea la o astfel de adâncime (deși este bine să se facă obligatoriu) se recomandă izolarea țevilor de apă cu diferite materiale izolatoare termic.
În privința alegerii materialelor, indiferent de amplasare sau de utilitatea instalației sanitare, trebuie alese materiale noi, de calitate, cu rezistență mare la coroziune, cu puține asperități la interior, care să permită scurgerea fără efort a apei. Durata de viață este și ea vitală pentru că înlocuirea instalației sanitare este dificilă, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere tehnologic.
În cazul în care instalația sanitară este la vedere, se recomandă utilizarea unor materiale cu aspect plăcut, cum ar fi cuprul. Materialele care îndeplinesc aceste criterii sunt cele pe bază de plastic, pentru instalațiile de presiune joasă și care funcționează la temperaturi relativ scăzute și cele din oțel laminat sau inoxidabil pentru instalațiile de presiune înaltă, care transportă lichide la temperaturi ridicate.
Tehnologia implicată în realizarea instalațiilor sanitare moderne este relativ simplă. Totuși, sunt anumite principii de bază care trebuie respectate întocmai pentru a nu apărea probleme ulterioare:
- În primul rând, se va respecta întocmai proiectul, fără improvizații de niciun fel, se va ține cont de pantele indicate, nu doar pentru instalațiile de canalizare, ci și pentru cele de apă caldă sau rece, pentru a se putea face o golire totală;
- În al doilea rând, importante sunt și elementele de siguranță, cum ar fi instalarea unor robineți de control, care să permită oprirea apei dacă apar defecțiuni sau dacă e necesară schimbarea unor componente ale instalației;
- În al treilea rând, trebuie acordată o atenție asemănătoare cu cea a alegerii conductelor, atunci când se achiziționează fitingurile necesare. Acestea sunt piese de diferite tipuri și dimensiuni, prin care se pot realiza diferite tipuri de îmbinări, cum ar fi îmbinările drepte, ramificațiile, îmbinarea între țevi de diferite diametre sau făcute din materiale diferite.
Rezistența unei instalații sanitare este dată de cea mai slabă piesă din alcătuirea ei, așa că degeaba conductele sunt de calitate înaltă dacă fitingurile sunt mai puțin bune sau sunt montate deficitar. Este suficient ca un singur cot să cedeze, ca să aibă loc inundații cu potențial distructiv foarte ridicat;
- În ultimul rând, esențiale sunt și obiectele sanitare, cum ar fi bateriile de la chiuvete și de la cadă, vasul de toaletă, mașina de spălat rufe sau vase, boilerul. Conectarea lor la această instalație trebuie făcută prin folosirea unor materiale potrivite și cu multă atenție, pentru că, în caz contrar, ele nu vor funcționa bine sau se vor provoca inundații.
În concluzie, țevile de apă întrebuințate pentru realizarea instalațiilor sanitare sunt disponibile într-o multitudine de materiale constructive, de diametre și lungimi. Alegerea potrivită se va face în funcție de necesități și prin respectarea proiectului întocmit de specialiști. Cea mai bună recomandare este să se evite materialele de slabă calitate, pentru că au o durată de viață scurtă și pot ceda cu ușurință la șocuri termice sau mecanice.
Surse foto: Shutterstock.com, Pinterest.com
Lasa un comentariu