Oțel galvanizat sau zincat – materiale rezistente și versatile

Oțelul este un material foarte important în domeniul construcțiilor și a fabricației de piese și componente datorită rezistenței și a înaltei versatilități a materialului. Cu toate acestea oțelul are și un neajuns, și anume rezistența scăzută în fața umidității ce se manifestă sub forma coroziunii care afectează durabilitatea și siguranța structurilor metalice. Din fericire există diverse metode care pot fi folosite pentru contracararea acestor probleme, cele mai întâlnite tehnici fiind galvanizarea și zincarea, procedee prin intermediul cărora oțelul obține o protecție superioară, neapărând pericolul ruginii.

În articolul de mai jos sunt prezentate informații utile în legătură cu galvanizarea sau zincarea oțelului în vederea obținerii unei protecții superioare care îndepărtează pericolul oxidării. În plus, se vor putea descoperi metodele de zincare termică și de electrogalvanizare care sunt folosite pe scară largă în vederea protejării oțelului.

1. Oțelul galvanizat sau zincat – protecție superioară în fața oxidării

Sursa foto: shutterstock.com

Oțelul este unul dintre cele mai des folosite materiale în domeniul construcțiilor și în diferite industrii pentru realizarea de țevi, tabla și profile etc. Pentru adăugarea unui plus de rezistență, care să înlăture problema coroziunii au fost puse la punct diferite procedee de aplicare a unui strat inert, care să nu intre în reacție cu apa și oxigenul din atmosferă. 

Unul dintre cele mai eficiente și ușor de aplicat procedee în acest sens este reprezentat de folosirea zincului, un metal ce nu ruginește. Prin diferite procedee piesele din oțel pot fi acoperite cu un strat foarte subțire de zinc care se comportă ca o barieră ce nu permite coroziunea oțelului.

2. Oțel zincat vs oțel galvanizat – metode diferite de aplicare a protecției

Prelungirea duratei de viață a oțelului poate fi realizată prin diferite metode, unele provizorii, cum ar fi aplicarea de vopsea sau ulei, iar altele cu rezultate îndelungate, cum ar fi zincarea termică și electrogalvanizarea. Ambele variante se realizează prin acoperirea pieselor din oțel cu un strat de zinc, diferența constând în metoda folosită în acest sens. 

Zincarea termică a pieselor din oțel este efectuată prin scufundarea în zinc topit la temperaturi de aproximativ 450 de grade Celsius. Pentru obținerea de rezultate durabile este necesară parcurgerea unor pași:

• Degresarea pieselor din oțel prin folosirea unei soluții acide (îndepărtarea grăsimilor);
• Decaparea cu ajutorul unui acid prin care se îndepărtează zonele de rugină de pe suprafața ce va fi zincată;
• Spălarea piesei pentru oprirea acțiunii decapantului;
• Tratarea piesei cu clorură de zinc – amoniu pentru împiedicarea oxidării;
• Uscarea piesei de oțel;
• Scufundarea acesteia în baia de zinc topit.

Zincarea termică se folosește, în special, pentru obiectele ce vor fi folosite la exterior, unde este nevoie de un grad de protecție atins datorită grosimii stratului de zinc. 

Electrogalvanizarea este un procedeu foarte eficient de protejare a oțelului. Depunerea stratului de zinc se face prin intermediul electrolizei, obținându-se astfel o acoperire foarte subțire, netedă, fină și continuă. Electrogalvanizarea se realizează prin scufundarea într-o baie electrolitică a două piese metalice, catodul (partea ce va fi zincată) și anodul (piesa de zinc). În momentul în care cele două părți metalice sunt aprovizionate cu curent electric are loc disocierea atomilor de zinc din anod și depunerea acestora pe catod. 

Procedeul este potrivit pentru piesele din oțel de dimensiuni mai mici, ce vor fi utilizate la interior și are loc în felul următor:

• Curățarea obiectelor cu ajutorul unui detergent alcalin;
• Curățarea la nivel micro cu ajutorul unei sarcini electrice;
• Decaparea pentru înlăturarea oxizilor;
• Scufundarea în baia electrolitică;
• Spălarea și uscarea piesei după electrogalvanizare.

Acest procedeu este unul de o mare rentabilitate, deoarece stratul de zinc este foarte subțire, iar aplicarea se face în mod lejer. Mai mult de atât, stratul rezultat este neted și strălucitor, fiind potrivit atunci când se dorește obținerea unor piese cu o estetică superioară. Totuși, electrogalvanizarea nu este potrivită pentru piesele de mari dimensiuni și nici pentru acoperirea cu zinc a zonelor interne ale unui obiect. 

În concluzie, zincarea și electrogalvanizarea sunt procedee ce pot fi aplicate cu succes pentru protejarea diferitelor tipuri de piese din oțel care nu vor fi astfel vulnerabile în fața oxidării din cauza contactului cu umiditatea.