Cuprins

Nicio clădire nu poate fi catalogată drept „terminată” dacă acoperișul nu este montat și instalat până la ultimul detaliu. Însă, chiar dacă acesta ocupă ultimul loc în etapele de construcție și montaj, el nu ocupă aceeași poziție atunci când vine vorba de importanța sa, căci, într-adevăr, este una dintre piesele centrale ale oricărui edificiu.
Nu întâmplător este el amintit în expresiile populare, „a avea un acoperiș deasupra capului”, deoarece simpla sa prezență poate crea o atmosferă de siguranță și confort, fapt care îl face să fie adesea corelat cu idea de cămin și de „acasă”.
De aceea, atunci când trebuie alese materialele și tehnica de montaj, trebuie acordată o atenție sporită fiecărui detaliu ce ține de construcția lui. Nu orice tip de tablă este potrivit pentru orice tip de clădire, așadar o informare în prealabil este necesară. În articolul următor vei descoperi tot ce trebuie să știi despre tipurile de tablă potrivite pentru acoperiș, dar și câteva detalii despre construcțiile pentru care fiecare este mai potrivită sau tehnicile de montare.
Cuprins:
- Tipuri de tablă pentru acoperiș: cum alegi materialul potrivit pentru o clădire?
- Tabla cutată
- Tabla făltuită
- Țigla metalică
- Tehnici de montare a tablei pe acoperis
1. Tipuri de tablă pentru acoperiș: cum alegi materialul potrivit pentru o clădire?
În ziua de astăzi au apărut multe tipuri de materiale potrivite pentru acoperișuri. Cu toate acestea, cel mai adesea, metalul și în special oțelul, se numără printre opțiunile preferate de majoritatea. Acestea și datorită avantajelor pe care un acoperiș de tablă le are:
- Rezistență sporită la condițiile de vreme rea;
- Versatilitate la nivel cromatic;
- Flexibilitate la nivel de design si manopera;
- Etanseitate garantata datorita impermebilitatii materialului;
- Intretinere facila;
- Posibilitatea de efectuare a reparatiilor local, fara a fi nevoie de decopertarea intregului ansamblu;
- Durabilitate de minim 15 ani.
Majoritatea tipurilor de tablă pentru acoperiș sunt confecționate din oțel pur, însă multe pot fi confecționate și din cupru sau alte aliaje. Așadar, principalele tipuri de tablă folosite pentru acoperișuri sunt:
1.1. Tabla cutată
Tabla cutată este perfectă pentru cei cu un buget mai redus, deoarece este cel mai ieftin produs de pe piață și care, în plus, imiplică cele mai puține costuri de montare. Tabla din oțel poate fi decupată pe dimensiunile dorite și montate rapid.
Durabilitatea va unul dintre punctele forte ale acestui tip de material, dar nu și izolarea termică sau fonică, care necesită o izolare separată, sub acoperiș. Deși acoperișul de tablă oferă o protecție foarte bună împotriva condițiilor meteo, nu același lucru se întâmplă în cazul izolărilor de orice fel. Cutele și onduleurile tablei facilitează, însă, scurgerea apei.
Tabla cutată este recomandată pentru clădirile al căror acoperiș are o pantă mai mică de 15 grade, așadar, este potrivită pentru construcții ca unele complexe comerciale sau centre sportive, dar și pentru garaje, depozite, unități de producție sau logistică și ferme agricole.

1.2. Tabla fălțuită
Montarea unui acoperiș de tablă fălțuită presupune, de fapt, asamblarea unor panouri de table de o anumită grosime, care sunt alăturate și mai apoi fixate pe acoperiș, de suportul acestuia. Procedura nu are loc în același timp, ci pe măsură ce se înainteză cu construcția casei, așadar este opțiunea perfectă pentru cei care preferă acoperișuri atipice și originale.
Se obține, astfel, un design modern, format din linii paralele și care nu doar că poate crea senzația de înălțime pentru construcțiile joase, dar și un aspect elegant și plăcut din punct de vedere vizual. În plus, tabla fălțuită oferă posibilitatea alegerii unei culori preferate din cele 10 variante de culoare în care se găsește.
Durabilitatea este un alt factor cheie al acestui tip de tablă, aceasta rezistând chiar și până la 60 de ani, dacă este întreținută periodic, conform indicațiilor. Este utilizată adesea pentru acoperișurile cu o pantă minima de 3 grade.

1.3. Țigla metalică
Pentru cei interesați în primul rând de aspectul vizual al acoperișului, țigla metalică este alegerea cea mai nimerită. Nu doar că acestea imită la perfecție țiglele tradiționale, din ceramică sau lut, ci vin și cu o paletă largă de variante cromatice, dintre care poți alege nuanța preferată.
O atenție sporită trebuie acordată, însă, greutății țiglelor. Structura trebuie să suporte greutatea întregului ansamblu, în care să fie inclusă și o marjă de siguranță pentru orice eventualitate.
Câteva avantaje ale acestui tip de tablă sunt rezistența sporită la rugină, faptul că nu facilitează apariția de mucegai sau mușchi, ca în cazul țiglelor de ceramică, dar și procedura de montare facilă pe care o implică.

2. Tehnici de montare a table pe acoperiș
Montarea acoperișului în sine, deși poate părea un procedeu laborios, implică, de fapt, doar trei etape de lucru:
- Construcția structurii de suport
Acum se construiește suportul acoperișului, din capriori, în funcție de tipul de tablă folosit și astfel încât să poată suporta greutatea totală a acestuia. Și distanța necesară dintre șipcile din lemn (de astereală) este stabilită tot în funcție de material.
- Montarea acoperișului
În această etapă se montează acoperișul propriu-zis, dintre streașină spre coamă. După are loc fixarea în mai multe puncte, cu materiale consumabile potrivite pentru fiecare tip de material. De asemenea, tot acum se aplică și straturile izolatoare la exterior, confecționate din materiale impermeabile.
- Fixarea sistemului pentru scurgerea apei
Numărul de burlane și jgheaburi este ales ținându-se cont de material și instalarea lor reprezintă ultima etapă din montarea acoperișului.
Așadar, acum că știi câteva detalii despre etapele de montare a acoperișului și despre fiecare tip de tablă în parte poți face o alegere asumată, în funcție de nevoie și preferințe, pentru a te putea bucura de acoperișul tău mulți ani de acum înainte.
Sursa foto: Pexels.com
Unsplash.com
- Racordarea aragazului la gaze – pași și măsuri de siguranță
- Montarea robinetului cu sertar – ghid util pentru simplificarea acestui proces
- Forjare – ce presupune acest proces și care este rolul său în industria metalurgică
- Oțel galvanizat sau zincat – materiale rezistente și versatile
- Mascarea țevilor din baie, o soluție de design care îți salvează sănătatea




Lasa un comentariu